Un lucru, care la prima vedere ar parea banal, este alegerea acvariului. Privind acest aspect in detaliu, cumparatorul observa ca oferta de acvarii pe piata este extrem de bogata: forma, dimensiuni, material, firma producatoare etc. Vom incerca, in continuare, sa atingem cat mai pe scurt aceste detalii, pentru a-ti face idee asupra avantajelor si dezavantajelor unei anumite alegeri.
Forma acvariului
Primul contact pe care majoritatea l-a avut cu un acvariu este, probabil, acel bol cu un caras din Tom & Jerry. Inca de atunci ne-am dorit sa avem si noi unul acasa, pe biroul nostru. In fapt, bolul nu este o alegerea foarte inspirata pentru un acvariu. Parerea multora este ca nu le place pestilor in el. Fara a intra in dezbateri sterile, un mare nejuns care se observa din primele momente este ca nu se vede bine prin el. Fetele rotunjite distorsioneaza privirea intr-o alta directie decat cea radiara si, in plus, apa din ele produce un efect de lupa. Prin urmare nu este recomandabila alegerea unui astfel de bazin.
Un alt tip, mai deosebit, este reprezentat de bazinele fatetate (hexagonale, octagonale etc). De asemenea, acestea impiedica privirea de ansamblu asupra acvariului si, practic, scad din utilitatea acestuia in casa. In fapt, nimeni nu doreste sa se plimbe roata-roata prin camera in jurul acvariului ca sa vada cate un pestisor.
Ajungem, asadar, la formele recomandate, care sunt cele sunt paralelipipedice sau cubice. Usor de pozitionat in orice loc din camera, usor de amenajat, aceste forme permit un confort sporit posesorului, care poate privi fara probleme vietatile si plantele, fara sa faca torticolis in urma acestui proces. Acvariile cub se potrivesc perfect pentru nano-acvarii; pentru cine doreste un mic acvariu de birou cu 3-5 pesti si o mana creveti, un astfel de acvariu, cu latura de 30-40 cm, este ideal.
Acvariile sub forma de prisma cu baza triunghiulara (altfel denumite "acvarii pe colt") sunt frumoase si salveaza spatiu in camera, insa este mai dificil sa se obtina peisaje acvatice frumoase intr-un acvariu cu o astfel de forma (necesita un nivel de cunostinte de aquascaping mai avansate).
Dimensiunea acvariului

Dimensiunea acvariului se calculeaza in functie de locul unde va fi amplasat. Multi detin o piesa de mobilier unde doresc sa amplaseze acvariul si vor comanda un acvariu cu dimensiuni in functie de aceasta. Insa, in cazul unui acvariu paralelipipedic, laturile trebuie sa respecte niste raporturi armonioase unele cu altele. Un acvariu L x l x h = 100x20x40 cm nu este foarte atragator. Lungimea trebuie sa fie mai mare decat inaltimea, care trebuie sa fie mai mare decat latimea, insa in mod armonios. Pentru lungimea de 100 cm, probabil dimensiunile urmatoare ar fi mai potrivite: 100x40x50 cm
Lungimea:
Cu cat lungimea va fi mai mare, cu atat volumul total va fi mai mare, deoarece este necesar sa se creasca si celelalte laturi ca sa arate bine bazinul... Cu cat este mai mare un bazin, cu atat se poate obtine mai usor un peisaj acvatic mai frumos. Cu cat este mai mic, dificultatea creste.
Adancimea
Baza acvariului trebuie calculata in functie de suprafata si modul in care se doreste a fi plantata. Daca s-a planificat un foreground (prim plan) larg, plantat cu plante de gazon, sau in spate tufe mari de plante stem, atunci este indicat sa se proiecteze latimea (adancimea) acvariului mai mare. Cu cat mai lat un bazin, cu atat se pot obtine peisaje acvatice mai complexe, mai frumoase, cu mai mare usurinta.
Inaltimea
Buza acvariului de la nivelul solului trebuie sa fie putin mai jos decat niveul axilei. Daca este mai inalta, in momentul in care se face curatenie, este necesara urcarea pe un scaun sau pe o scarita, ceea ce va ingreuna foarte mult sarcina.
Daca buza de sus este la nivelul axilei, varfurile degetelor (sau mai bine varful degetului mare) trebuie sa ajunga cu usurinta fundul acvariului, fara a fi necesara intinderea. Daca inaltimea este mai mare decat lungimea membrului superior, atunci curatarea si plantarea acvariului va fi imposibila fara a introduce capul in apa... Oare asta ne dorim noi de la un acvariu?!
Sticla sau plexiglas?
Un acvariu de plexiglas este mai usor si mai rezistent decat cel de sticla. Insa, dezavantajul major al acestui material este ca se zgarie foarte usor. Acesta este un aspect foarte important, mai ales daca in casa se gasesc/se vor gasi copii.
Colturile?!
Unele au colturi din cornier din material plastic sau metal. Altele au doar lipitura din silicon. Se crede ca un plus de rezistenta poate fi obtinut utilizand coltarele. Da, este adevarat, insa la dimensiunile unui acvariu care se plaseaza in casa, siliconul este suficient. In prezent, firmele care confectioneaza acvarii reusesc sa lipeasca aproape perfect un acvariu, deci nu mai este nevoie sa se mascheze colturile.
Culoarea siliconului folosit poate fi negru sau transparent. Aici depinde de preferinte, insa probabil ca negrul este mai stylish...
De firma, la comanda sau home-made
Aici depinde de fiecare... Cele de firma sunt net superioare atat ca si aspect, cat si ca si rezistenta, fata de cele lipite acasa. Niciodata un acvariu lipit de amatori nu va putea rivaliza unul profesional. Mai este insa aspectul financiar... Multi, insa, prefera un lucru facut de firme de profil, acvarii perfect confectionate, gata echipate cu toate echipamentele pentru a nu contrasta cu aspectul interiorului locuintei (ex. acvariile Juwel, Ferplast etc).
Intre la comanda si lipit personal de catre neinitiati... Daca se doreste un acvariu mare, este bine sa lasam treaba asta pe seama celor cre fac asta in mod constant, pentru siguranta in casa. Daca, totusi, decizia este lipirea personala, este bine sa chemam pe cineva care a mai facut asta inainte, pentru a supraveghea operatiunea.
Magazin Nevertebrate.ro: oferta completa de acvariu si mobilier profesionale sau la comanda.
| < Anterior | Următor > |
|---|

